Istoria stațiunii Eforie Nord: de la sanatoriu la faleza de azi

Istoria stațiunii Eforie Nord începe cu un lac sărat și cu o instituție de binefacere.

Eforie Nord are un nume ciudat pentru o stațiune de la mare. Nu vine de la un sat, de la un sfânt sau de la un boier, ci de la o instituție: Eforia Spitalelor Civile din București. Numele spune de la început pentru ce a fost făcut locul: pentru sănătate. Istoria stațiunii, de la primul sanatoriu până la faleza de astăzi, se întinde pe mai bine de 125 de ani și se poate citi încă pe clădirile ei. O povestim mai jos pe scurt, în ordinea anilor, cu sprijinul fotografiilor și al cărților poștale vechi.

Istoria stațiunii Eforie Nord, în câteva date

• 1894: Eforia Spitalelor Civile cumpără un teren între lacul Techirghiol și mare.
• 1899: se deschide sanatoriul maritim al Eforiei. În jurul lui crește stațiunea.
• 1930–1934: faleza este parcelată după planul arhitectului George Matei Cantacuzino.
• 22 octombrie 1932: se pune piatra de temelie a viitorului Hotel Bellona.
• August 1933: clădirea este inaugurată, ca sanatoriu maritim.
• 1934: sanatoriul devine hotel; o revistă de arhitectură din Paris îi publică planul.
• 1948: naționalizarea. Vilele și hotelurile devin case de odihnă.
• Anii ’60 și ’70: se construiesc marile hoteluri ale stațiunii.
• 2020–2021: plajele sunt lărgite prin înnisipare.

Înainte de stațiune: un lac sărat și o legendă

La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe fâșia de pământ dintre lacul Techirghiol și mare nu era aproape nimic. Dobrogea intrase în granițele României abia în 1878, iar țărmul de la sud de Constanța era pustiu, cu câteva sate de păstori și pescari. Ceea ce exista însă, de când lumea, era lacul, cu apa lui grea și sărată și cu nămolul negru de pe fund.

Localnicii îi știau puterile. Legenda spune că un bătrân olog, Tekir, și măgarul lui plin de răni s-au vindecat după ce au rămas împotmoliți o zi întreagă în mâlul lacului. De la el ar veni și numele: Techirghiol, „lacul lui Tekir”. Am povestit legenda și felul în care se folosește nămolul în ghidul lacului Techirghiol.

1894–1899: Eforia își face sanatoriu

Eforia Spitalelor Civile era instituția care administra marile spitale din București și una dintre cele mai bogate așezăminte de binefacere ale țării. Medicii ei căutau un loc în care bolnavii, în special copiii și cei cu boli de oase și articulații, să poată fi tratați cu soare, aer de mare și nămol.

În 1894, Eforia a cumpărat un teren pe fâșia dintre lac și mare. Sanatoriul ei maritim s-a deschis în 1899. În jurul lui au apărut, treptat, vile, pensiuni și prăvălii, iar localitatea care creștea a fost numită, firesc, după întemeietor: Eforia, apoi Techirghiol-Eforia și, în cele din urmă, Eforie.

La câțiva kilometri spre sud, pe celălalt mal al limbii de nisip, lua naștere în aceiași ani o a doua stațiune, întemeiată de un moșier, Ioan Movilă. Ea s-a numit, pe rând, Techirghiol-Movilă, Carmen Sylva, după numele de scriitoare al reginei Elisabeta, și, după o perioadă în care a purtat un nume impus de regimul comunist, Eforie Sud.

Anii ’30: faleza modernistă

Marea schimbare vine după 1930. Terenul de pe faleză, proprietatea bancherului Aristide Blank, este parcelat între 1930 și 1934 după planul arhitectului George Matei Cantacuzino. Loturile sunt cumpărate de oameni cu stare din București, iar vilele lor sunt desenate de arhitecți care vor intra în istoria arhitecturii românești: Cantacuzino însuși, Horia Creangă și Henrieta Delavrancea-Gibory.

Rezultatul este un ansamblu rar: o faleză întreagă construită în câțiva ani, în același spirit. Volume albe, acoperișuri-terasă, balcoane lungi, ferestre rotunde. Era arhitectura cea mai nouă a vremii, iar la malul mării se potrivea de minune: semăna cu vapoarele.

În 1934, revista pariziană L’Architecture d’aujourd’hui nota că, la Eforie, un singur arhitect a putut construi o plajă întreagă: câteva vile și un hotel. Despre acest capitol am scris pe larg în articolul arhitectura modernistă de pe litoral.

1932–1934: vaporul de pe faleză

La capătul de sud al falezei, Societatea Mutilaților Invalizi de Război, condusă de maiorul M. Văgăunescu, hotărăște să ridice un sanatoriu maritim pentru cei răniți în Primul Război Mondial. Piatra de temelie se pune sâmbătă, 22 octombrie 1932. Planurile sunt ale lui Cantacuzino, care așază clădirea perpendicular pe țărm, cu capătul rotunjit spre mare, ca prova unui vas.

În august 1933, clădirea este inaugurată. Primește numele Bellonei, zeița romană a războiului, ocrotitoarea celor răniți în lupte, după cum se explica la inaugurare, potrivit ziarului Universul.

Sanatoriul nu rămâne mult sanatoriu. În martie 1934 se cer oferte pentru arendarea clădirii și a restaurantului, iar o lună mai târziu societatea hotelieră SARPEH din București hotărăște să deschidă aici o sucursală. În vara aceluiași an, reclamele invită la „Hotel Bellona”, la Eforia.

1934–1940: stațiunea la modă

În a doua jumătate a anilor ’30, Eforia este una dintre adresele elegante ale litoralului. Enciclopedia României, în volumul apărut în 1938, numește aici două hoteluri de lux: Bellona și Neptun. Ziarele descriu terasele și holurile lor ca pe locuri de întâlnire ale stațiunii.

Printre cei care trec pe aici se află și oameni politici ai vremii. Ziarul Dimineața din 19 iunie 1935 consemna, de pildă, un ceai dat de Nicolae Titulescu și de soția sa pe terasa hotelului Bellona. Am scris despre el în articolul Ceaiul lui Titulescu, pe terasa Bellonei.

În iulie 1937, un ziar descria hotelul ca pe un vapor uriaș cu patru etaje, care dă cu prora, o terasă betonată, direct în mare. Un an mai târziu, Neamul Românesc scria despre „hotelul Bellona cu arhitectura lui specific marină”.

1940–1948: războiul și naționalizarea

Războiul nu închide stațiunea dintr-odată. În iulie 1940, reclamele anunțau că hotelurile Neptun și Bellona sunt deschise și funcționează normal. Un an mai târziu, societatea invalizilor își oferea sanatoriile maritime pentru îngrijirea răniților de pe front.

După război vine schimbarea de regim. În 1948, proprietățile sunt naționalizate. Vilele de pe faleză își pierd proprietarii, iar hotelurile își pierd numele. Arhitectul George Matei Cantacuzino este închis între 1948 și 1954 și moare în 1960.

Anii ’50: case de odihnă

În primul deceniu comunist, Eforie devine stațiune pentru „oamenii muncii”. Vilele și hotelurile dinainte de război sunt transformate în case de odihnă și sanatorii, unde se vine cu bilet prin sindicat.

Cărțile poștale ale vremii arată schimbarea mai bine decât orice document. Pe o ilustrată expediată la 5 august 1955, fostul hotel Bellona apare cu o lozincă a Republicii Populare pe acoperiș și cu titlul „Eforie – Sanatoriul”. Pe alta, din 18 august 1957, se numește Casa de odihnă „Marea Neagră”. Oamenii nu uitaseră însă vechiul nume: în 1958, revista Arhitectura vorbea despre „fostul hotel Belona”.

Anii ’60 și ’70: hotelurile mari

Începând cu anii ’60, statul investește masiv în turismul de litoral. La Eforie Nord se ridică hoteluri noi, înalte, cu sute de camere, restaurante mari și baze de tratament. Stațiunea se întinde spre nord și spre interior, iar numărul turiștilor crește de la an la an. Tot atunci, Eforie Nord și Eforie Sud sunt reunite din punct de vedere administrativ în orașul Eforie.

Ilustratele color din acei ani arată plaja plină de umbrele și, în spatele vechilor vile albe, siluetele noilor hoteluri. Tot acum, numele se întoarce pe clădirea de la capătul falezei: „Vila Belona” pe o carte poștală din 1969, „Hotel Belona” pe una din 1976, de acum cu un singur l. Povestea numelui este în articolul Bellona, cu doi de l.

După 1990

Anii de după 1989 aduc privatizarea hotelurilor, vile și pensiuni noi, dar și o perioadă lungă în care multe clădiri vechi au fost lăsate să se degradeze sau au fost modificate fără grijă. În ultimii ani, interesul pentru arhitectura interbelică a falezei a crescut. Institutul Național al Patrimoniului a documentat-o în proiectul „Boemă și Loisir”, din 2022, iar o parte dintre clădiri sunt astăzi protejate ca monumente istorice.

Între 2020 și 2021, plajele din Eforie Nord au fost lărgite prin înnisipare, într-un proiect de protecție a țărmului împotriva eroziunii. Fâșia de nisip este astăzi mult mai lată decât cea din fotografiile vechi.

Ce se mai vede astăzi din istoria stațiunii

• Faleza. Traseul aleii și parcelarea din anii ’30 sunt, în linii mari, cele gândite de Cantacuzino.
• Vilele moderniste. Unele sunt restaurate, altele așteaptă. Le recunoști după volumele simple, albe, cu terase și ferestre rotunde.
• Hotelul Belona. Este monument istoric de grupa A, cea a monumentelor de valoare națională, înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul CT-II-m-A-02880. Forma lui de vapor este neschimbată.
• Băile reci. Cura cu nămol, în aer liber, pe malul lacului, se face astăzi aproape la fel ca acum o sută de ani.
• Numele. „Eforie” păstrează amintirea instituției care a întemeiat locul.

Cum poți vedea istoria cu ochii tăi

1. Pornește de la lac. Acolo a început totul. O dimineață la băile reci îți arată de ce a venit Eforia aici.
2. Traversează stațiunea spre mare. Sunt doar câteva sute de metri, exact cât lățimea fâșiei de pământ pe care s-a construit.
3. Mergi pe faleză, spre sud. Uită-te la vilele vechi și caută ferestrele rotunde și terasele.
4. Oprește-te la capăt, la vapor. Coboară scările spre plajă și privește înapoi: este imaginea de pe cartea poștală din 1958.
5. Urcă pe terasă pentru o cafea. Este terasa din știrea de ziar din iunie 1935.

Toate fotografiile și cărțile poștale despre care am vorbit, în ordinea anilor, sunt pe pagina Istoria locului. Dacă vrei să dormi într-un capitol din această poveste, Hotelul Belona primește oaspeți pe aceeași faleză, cu mic dejun inclus și cu plaja la două-trei minute. Rezervări la 021 555 25 70 sau la belona@avenuehotels.ro.

Stațiunea în cărți poștale

Mare parte din ce știm despre felul în care arăta Eforie vine din ilustrate. Zeci de ani, cartea poștală a fost felul obișnuit de a spune „am ajuns cu bine, vremea e frumoasă”, iar fotografii editurilor au imortalizat, sezon după sezon, aceleași locuri: plaja, faleza, hotelurile.

Institutul Național al Patrimoniului păstrează, în Colecția Andrei Ștomff, zeci de cărți poștale cu clădirea de la capătul falezei. Puse în ordine, ele arată trei lucruri pe care nicio cronică nu le spune la fel de limpede:

• Cum s-a schimbat numele. „Eforie – Sanatoriul” în 1955, Casa de odihnă „Marea Neagră” în 1957, „Vila Belona” în 1969, „Hotel Belona” în 1976.
• Cum s-a umplut plaja. De la câțiva oameni pe nisip, în imaginile alb-negru, la marea de umbrele din ilustratele color ale anilor ’70.
• Cum a crescut stațiunea. În spatele vilelor albe apar, de la un deceniu la altul, siluetele noilor hoteluri.

Un amănunt pentru cei atenți: anul scris sub fiecare imagine este cel al expedierii, citit de pe ștampila poștei. Fotografia putea fi cu un an sau doi mai veche, pentru că editurile retipăreau aceleași clișee mai multe sezoane la rând.

Oamenii care au făcut Eforia

• Medicii Eforiei Spitalelor Civile, care au ales locul pentru soare, aer și nămol și au deschis sanatoriul în 1899.
• Aristide Blank, bancherul căruia îi aparținea terenul de pe faleză și care l-a parcelat între 1930 și 1934.
• George Matei Cantacuzino, arhitectul care a desenat parcelarea și hotelul în formă de vapor.
• Horia Creangă și Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitecții care au construit vile pe faleză.
• Maiorul M. Văgăunescu și Societatea Mutilaților Invalizi de Război, care au ridicat sanatoriul „Bellona”.
• Fotografii și editorii de ilustrate, cei mai mulți rămași anonimi, datorită cărora știm cum arăta totul.

Ce nu știm încă

Istoria stațiunii are și goluri, și este cinstit să le numim. Sursele nu se pun de acord asupra anilor în care clădirile de pe faleză au fost renovate, iar despre multe dintre vilele interbelice nu se mai știe pentru cine au fost construite. Fotografiile de interior din anii ’30 sunt rare. Dacă ai acasă o ilustrată veche din Eforie sau o fotografie de familie făcută pe faleză, ea poate completa povestea.

Întrebări frecvente

De ce se numește Eforie?

După Eforia Spitalelor Civile din București, instituția care a cumpărat terenul în 1894 și și-a deschis aici sanatoriul maritim în 1899.

Când a fost înființată stațiunea Eforie Nord?

Anul de început este socotit 1899, când s-a deschis sanatoriul Eforiei. Terenul fusese cumpărat în 1894.

Care este cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc?

Eforie Nord este printre cele mai vechi, alături de Techirghiol, Eforie Sud și Mamaia, toate apărute în jurul anului 1900.

Cine a proiectat faleza din Eforie Nord?

Parcelarea falezei, din 1930–1934, a fost făcută după planul arhitectului George Matei Cantacuzino. Vilele au fost proiectate de el, de Horia Creangă și de Henrieta Delavrancea-Gibory.

Ce monumente istorice sunt în Eforie Nord?

Cel mai cunoscut este Hotelul Belona, monument de grupa A, inaugurat în 1933. Pe faleză se păstrează și vile moderniste din aceeași perioadă.

Cum se numea Eforie Sud înainte?

Techirghiol-Movilă, apoi Carmen Sylva, numele de scriitoare al reginei Elisabeta. În primii ani ai regimului comunist a purtat un alt nume, iar din anii ’60 se numește Eforie Sud.

De unde știm toate acestea?

Din presa vremii (Universul, Dimineața, Epoca, Neamul Românesc), din studiile Institutului Național al Patrimoniului și ale arhitectei Ruxandra Nemțeanu și din cărțile poștale ale Colecției Andrei Ștomff, păstrate la Institutul Național al Patrimoniului.

Fotografiile de epocă de pe acest site provin, în cea mai mare parte, din Colecția Andrei Ștomff a Institutului Național al Patrimoniului și din arhiva Fortepan; sursa și licența fiecărei imagini sunt trecute în legenda ei.